Sumatra – 3 zile pe Planeta Maimutelor.

O zi in Kuala Lumpur
October 4, 2017
“Pe urmele Capitanului Nemo” – 5 zile in insulele Raja Ampat.
October 14, 2017
Show all

„…peste aburii ce se ridica deasupra raului vijelios rasare timida luna. O luna plina, la fel ca cea de acasa, de parca nu am fi la mii de kilometri distanta. Un argint magic se cerne peste jungla cu plante ciudate, care in penumbra par si mai bizare ca ziua. Suntem impresurati de ziduri naturale- dealuri inalte pe care lianele au creat baraje de nepatruns. Doar torentul a stiut sa isi croiasca drum prin aceasta lume atat de straina noua.

Stau intins langa focul mocnit pe care fierbe un amestec din care ne ametesc mirosuri de usturoi, cocos si scortisoara. Probabil un curry. Tarjan, calauza noastra imi maseaza muschii osteniti de la cele 8 ore de mers prin padurea deasa- sus-jos, sus-jos, deal dupa deal, parau dupa parau. O face dupa un ritual tainic, doar de el stiut. A inceput prin a zdrobi un catel de usturoi pe fundul unei farfurii de tabla. Apoi a pus cativa stropi de ulei de palmier, rostind (sau poate doar mi s-a parut mie), cateva incantatii magice. Cu fata transfigurata mi-a cerut sa ma intind pe bucata de izopren murdara ce joaca rolul podelei micului nostru adapost de sub foaia de cort unde innoptam. Mina lui serioasa mi-a alungat orice zambet. Masajul este dur, si unghia lui aproape ca imi despica muschiul gambei. Mirosul de usturoi si ulei se cobina in aer cu aroma cinei noastre, care e aproape gata.

Termina masajul si imi cere cu voce ferma sa ii arat locurile unde am avut cele doua lipitori si unde m-a intepat albina salbatica. Sunt tot ciupit, iritat, lovit, zgariat. Din cele doua gauri circulare din picior inca mai curge un firisor de sange. Lipitori. Am auzit ca introduc o substanta anticoagulanta la locul unde se prind de tine. Am sangerat mult, pantalonul mi-e complet rosu. Tarjan examineaza cu mare atentie locul si ma intreaba „Doare?“. „Nu“, zic, la care el, clatinand din cap, atinge cu o bucata de usturoi uleios locul. „Is good“, ma linisteste el.

Sus, luna a alungat norii, dar este foarte cald. Desi e noapte, sunt aproape 30 de grade, iar umiditatea este aproape 100%. Inchis ochii in timp ce Tarjan isi continua ritualul doftoricesc. Atipesc, si parca trec secole pana imi revin si o aud ca prin vis pe Alecsandra intretinand o conversatie cu ghidul. Ora de medicina traditionala a luat sfarsit. „Dinner ready, Andy!“, imi zambeste cu o figura de clown parca alta persoana decat cea care a practicat cu cateva minute in urma ritualutile voodoo pe muschii mei. „OK!“ zic, si ma gandesc. „Cat de frumoasa poate fi viata, cat de diferit poate sa curga timpul atunci cand esti pierdut undeva, in jungla din centrul unei mari insule din arhipelagul Asiei de SE…”

Excursia de 3 zile prin jungla a avut ca punct de plecare localitatea Bukit Lawang. Oraselul, de 30.000 de suflete din centrul insulei indoneziene Sumatra are un farmec unic. Case incropite pe terasele abrupte ale raului, pensiuni murdare sau mai putin murdare, tarabe cu suveniruri ieftine- totul pentru a atrage cei cativa turisti nebuni care vin aici in cautarea orangutanilor.

Oraselul, care de mult a incetat sa mai fie doar un secret pentru turistii independenti, este neatins de turismul de masa, datorita departarii de coasta si datorita conditiilor ce pot fi gasite aici. In fond, sa faci dus cu apa rece, sa te lupti nonstop cu tantarii, sa alungi soparlele de pe tavan si sa dai prioritate maimutelor care urca pe scara pe care tocmai vrei tu sa cobori nu este pe gustul oricui.
Nu e nici un capat de tara insa sa ajungi aici. Trebuie doar timp…
Odata ajuns, ai optiunea de a face excursii in Parcul National Gunung Leuser, care incepe aici. Excursii de 1 zi, 2, 3…sau 7, in functie de cum ai dispozitia de a te chinui cu urcusurile si coborasurile prin jungla noroioasa, pe trepte facute din liane sau copaci rapusi de batranete. Parcul, de aproape 8000 de km2, se bucura de una din cele mai mari biodiversitati de pe glob.

Noi am venit decisi sa filmam animalele, deci nu am fost interesati de recorduri de supravietuire in salbaticie, ci de a observa indeaproape fauna. Nu mai putin de 7 specii de maimute traiesc aici, pe care noi am avut norocul sa le vedem (de aproape sau de mai departe) pe toate. Ghidul nostru, Tarjan, a spus ca suntem foarte norocosi. De „vina“ probabil a fost Alecsandra, care are… „lipici“ la animale. Veneau maimuticile la ea ca ursii la miere.

„Arsenalul“ nostru foto-video cantareste insa kilograme bune, astfel ca eu am „zburdat“ timp de 3 zile cu un rucsac de 15kg in spinare, ceea ce i-a facut pe ghizi sa ma considere, cel putin asa au zis, „foarte puternic“. Probabil ca in sinea lor ma considerau cel putin nebun ca la o caldura de peste 30 de grade la care altii ar lua doar un tricou de schimb si niste slapi eu car ca melcul, toata casa in spinare.


Oricum, dupa primele 5 minute eram lac de apa. In umezeala de aici, nici o sansa ca hainele sa se usuce, fie ca sunt pe tine sau puse pe o stanca. Poate doar in bataia directa a soarelui, dar de unde soare sub copacii de multi metri inaltime, in varful carora zburda primatele.
Din Bukit Lawng pana la intrarea in parc poteca trece pe langa plantatii de arbori de cauciuc, Scortisoara si Eucalipt. Un sfat prietensc: sa nu atingeti niciodata cauciucul ce se aduna in recipientul de la baza arborelui de cauciuc: mana Dvs va avea un miros atat de respingator, de parca tocmai ati vizitat o toaleta la care se terminase hartia igienica!
Intrati in Parc, am trecut repede de zona in care ajunge majoritatea turistilor, care vin aici doar pentru o scurta plimbare de o zi.
Orangutanii nu s-au lasat asteptati, dar aici au fost destul de timizi. Nu interactioneaza direct cu oamenii, si pot deveni chiar periculosi. Explicatia ne-a oferit-o ghidul: Parcul a fost repopulat cu orangutani recuperati de guvernul indonezian de la circuri, familii private si gradini zoologice. Timp de cativa ani au fost „readaptati“ la viata in salbaticie, dar au continat sa fie hraniti intr-un loc special amenajat. Cu 4 ani in urma insa, hranirea lor a fost sistata, pentru ca ei sa se reintegreze complet in mediul natural. Au existat prea multe cazuri in care maimutele au contactat boli de la oameni si au avut mult de suferit. Astfel ca astazi este interzisa hranirea lor de catre oameni, fie ei turisti sau rangeri. Orangutanii insa, isi mai amintesc e perioada in care primeau zilnic hrana de la oameni si uneori insista, chiar agresiv, in a primi cate ceva.


Nu am reusit sa ne apropiem prea mult de aceste primate, dar in schimb ni s-a permis sa dam banane simpaticelor maimute Thomas Leaf Monkey, care cu combinatia lor de culori gri-negru-alb si cu coada lor lunga au deveni favoritele noastre.


De la distanta a „primit“ o bucata de banana si un macac gras si ursuz, care insa evita contactul direct cu oamenii.


In timp ce prin obiectivele camerelor video am vazut la mare departare Giboni negri si Macaci, ne-am bucurat sa aflam multe despre flora si fauna zonei. Afland ca sunt farmacist, Tarjan m-a facut sa imi umplu buzunarele cu mici mostre de scoarta ale arborelui de chinina, eucalipt, scortisoara si alte cateva plane medicinale indigene.


Tantarii nu ne-au deranjat prea rau, iar partea buna e ca la ora actuala nu exista decat cazuri razlete de malarie in Sumatra, asa ca am stat destul de linistiti. La fel, serpii ce nu ne prea plac au stat departe de noi. Paun, Tucan si alte pasari mari am vazut multe, dar noi am fost „orientati“ mai mult catre mamifere.
Orele s-au scurs cu urcusuri epuizante in caldura umeda, coborari alunecoase pe poteci serpuitoare printre plante bizare tinandu-ne de liane si binevenite pauze.


Si cat de bine ne-au picat aceste pauze in care am fost rasfatati cu banane mici si extrem de aromate, maracuja (fructul-pasiunii), al carui continut a trebuit sa il…sugem direct din fruct si cel mai bun ananas pe care l-am gustat vreodata!


Daca la inceput ne-am temut de plante si animale ostile, cu timpul am ajuns sa „simtim“ junga, sa ne „deschidem“ pentru a armoniza cu ea, cum a spus ghidul nostru. Deisgur, cand vezi termite cat jumatate din palma ta sau plante cu spini foarte durerosi, nu iti e totuna, dar cu timpul ne-am adaptat, si a inceput sa ne placa.

Alecsanda s-a prins de o planta care s-a dovedit a nu fi de acord cu gestul ei, iar ca urmare fata a dezvoltat o iritatie intre degetele de la mana, problema tratata de acelasi Tarjan cu un amestec de ulei cu plante doar de el stiute.
In drum am mai intalnit deseori maimute. Cel mai mult am zabovit la un grup de maimute Thomas, la care am putut observa foarte bine organizarea sociala- cel care a stat cel mai mult cu noi, tinand la respect orice alt membru al grupului care incerca sa se apropie de noi, „Seful“, avea o deformatie la gura prilejuita probabil de o lupta in urma careia a ramas cu un obiect infipt in buza. Desi am vrut, nu am reusit sa il ajutam, devenind agresiv cand doamna doctor stomatolog Moldovan a incercat sa intervina.


Pe seara, epuizati, dupa 8 ore de „trekking“ si cu toti porii pieilor noastre inecati in transpiratie am ajuns in „tabara“ constand dintr-o prelata si un cort pusa pe marginea unui mic rau. Ultimii zeci de metri a trebuit sa inaintam chiar pe firul apei, intre peretii abrupti. Din comoditate nu am mai schimbat bocancii cu botoseii de neopren speciali pentru apa. Ghidul m-a scapat de uriasul rucsac, iar eu am luat-o pe Alecsandra in spate, ca sa nu se ude la bocanci. Astfel urma sa ma „bucur“ intreaga a doua zi de binefacerile picioarelor ude, dar la caldura de aici nici nu se simte.


Nu mai trebuie sa mentionam cum in momentul ajungerii in „tabara“ am sarit cu totul in apa translucida, lasandu-ma biciuit din cap pana in picioare de suvoiul purificator. Surprinzator, apa era… calda! Asa, statuta, cam ca apa vara din baltile de la noi… Unde sunt temperaturile glaciale ale raurilor de munte din Europa?
Oricum, cand ieseai afara nu iti era nici cald, nici rece. Aici totul e…umed si constant!
Dupa „tratamentul“ medical si deliciosul curry fiert in conditii indoielnice de igiena, Tarjan a inceput sa ne povesteasca despe spiritele padurii, despre acest „Triunghi al Bermudelor“ asiatic, care se pare ca este Parcul Gunung Leuser, precum si despre inundatia din urma cu cativa ani, care a cerut ca tribut zeci de vieti omenesti. Incet, leganati de povesti si legende, am adormit, visand la maimute, la un vant racoros sau poate la o Coca-Cola rece ca gheata. Evident, fara zahar.


A doua zi a fost mai dura ca prima. Din motive de siguranta ni s-a mai alaturat un ghid-asistent, venit de dimineata in „tabara“. Din punct de vedere fizic urma sa fie mai dificil ca in ziua precedenta, iar in caz ca s-ar fi intamplat ceva cu unul dintre noi, 3 oameni pot mai usor duce un accidentat decat 2.
Am pornit de dimineata, dar chiar primul urcus, din vale pe intaia creasta, a facut cat 10 saune la un SPA de lux. Au urmat ore gen „mergi-ori-crapa“ si nu stiu de ce m-am gandit tocmai la ce au trebuit sa indure trupele de sol ale armatelor americane in Vietnam si Coreea. Am inteles si de ce razboaiele s-au sfarsit cum s-au sfarsit. In fine. Noroc ca din loc in loc plante sau animale interesante ne imbiau la binevenite pauze.


Cea mai importanta intamplare a zilei a fost in jurul pranzului, cand deasupra potecii noastre am zarit o familie de orangutani. 3 la numar. Ghizii au „reusit“ sa ii faca pe orangutani sa devina interesati de prezenta noastra. Sperand, probabil, ca vor primi ceva de-ale gurii, maimutele au venit aproape de noi. Am reusit sa ii fotografiem si sa ii filmam de aproape. „Nu e periculos?“ am intrebat, la care ghizii au spus „Nu, dar nu va apropiati la mai putin de 1 metru.“.


Da, dar ce sa te faci cand ditamai maimuta s-a plasat in mijlocul potecii pe care tocmai trebuia sa inaintam? Tarjan o luase in fata si ne facea semn sa mergem catre el. „Da, nene, dar intre noi si tine e chestia asta mare si portocalie, nu vezi?“ am gandit eu. Zambind el insa ne facea semn sa mergem linistiti. Alecsandra a pornit decis si a trecut „fluierand“ pe langa orangutanul ce parea nestingherit de iminenta ei prezenta. Burusc insa maimuta a facut o miscare imprevizibila, intinzand un membru inferior si prinzand-o pe Alecsandra de picior!

Alecsandra a avut prezenta de spirit sa ramana nemiscata, in timp ce ghidul a inceput sa vocifereze catre maimuta. Dihania insa nu il baga in seama, ci prinzandu-se cu celalalt membru inferior de un copac incepu sa traga de turista blonda care el. Ghidul ridica tonul si il certa pe animal. „Vezi sa nu, asta e ca in bancul cu calugaritele , liliacul si crucea“, am gandit eu in timp ce ma apropiam incet de locul evenimentului, pentru a interveni intr-un fel. Evident ca nu mi-a dat prin cap sa fac poze, punand siguranta Alecsandrei pe primul loc. La fel de brusc de cum a prins-o de picior, orangutanul ii dadu insa drumul, iar Alecsandra isi continua netulburata inaintarea catre Tarjan.

Veni randul meu sa trec de maimuta ce statea aparent absenta in mijlocul potecii. Probabil inca nu era convinsa ca va primi sau nu de mancare. In spatele meu ghidul asistent ma zorea „Go! Go! Go! Don’t stop!“. Cu ochii fixati pe maimuta de la sol am trecut cu pas vioi de ea, dar in momentul in care sa rasuflu usurat ca am scapat fara incidente, am simtit cum ceva ma prinde de guler si tricoul incepe sa ma stranguleze. „Ce? Cum? Pai maimuta e in dreapta, in spate…“ am gandit eu repede, dar fetele ingrozite ale Alecsandrei si ghizilor imi dadura explicatia: o a doua maimuta coborase neauzita de sus si ma insfacase de guler! Foarte calm, m-am gandit „ori ma musca, ori imi da drumul“, in timp ce Alexandra , aflata la doar un metru de mine se chinuia zadarnic sa faca poze cu obiectivul de 200mm montat pe aparat, care nu focaliza, distanta fiind prea mica.

Ghidul asistent urla din ce in ce mai tare la maimuta, nu stiu in ce limba, dar ideea era clara: „Da-i, bre, drumul, la omu‘ asta venit tocmai din Romania pana aici ca sa te vada“. La care, maimuta, ascultatoare, binevoi sa imi dea drumul. Am mai facut cativa pasi si abi apoi am indraznit sa ma intorc sa imi cunosc agresorul: aceeasi expresie a fetei care nu spune nimic, tipic maimutelor.

Ghizii ne grabira, ba de-a dreptul disperati ne-au obligat sa alergam pe panta in sus, spre a ne indeparta de linia frontului. Tarjan o tragea pe Alecsandra de mana, eu ii urmam la pas grabit, iar asistentul a ramas in urma si a inceput sa despacheteze resturi de fructe de la pranz.

„Sunt agresivi, o sa ne urmareasca“, se ingrijora calauza, in timp ce ne impuse un ritm sufocant. In urma noastra ghidul nr.2 urla doar „Go! Go! No look back!“

Tot ce mai pot sa va spun este ca am urcat o panta uriasa, pentru care in mod normal am fi avut nevoie de minim 30 de minute, in mai putin de 10 minute. Orangutanii ne-au urmarit inca pret de cateva minute, iar de fiecare data cand mi-am intors capul privelistea era tragi-comica: Asistentul nostru care ne urma la o oarecare distanta incercand sa distraga atentia maimutelor de la noi, flancat la oarece distanta stanga si dreapta de 2 orangutani care se deplasau in paralel cu el sarind din pom in pom, neputandu-se decide daca sa ne urmeze pe noi sau sa se dedice lui.

In cele din urma primatele au abandonat urmarirea si s-au declarat multumite cu niste coji de banane si de ananas, resturi de la masa pe care le cara cu el ghidul nou-venit.

Abia dupa vreo 30 de minute Tarjan decise ca am luat suficienta distanta de adversar si am facut o atat de necesara pauza.

In rest ziua a decurs bine, chiar foarte bine judecand dupa cele cateva kilograma pe care sigur le-am dat jos facand sport pe caldura aceea.
Spre seara am inceput coborarea spre marele rau pe malul caruia era instalata tabara pentru cea de-a doua noapte.

Planul a fost sa dormim acolo (e o tabara mare de corturi, fiecare agentie are zona ei langa rau). Ceea ce face si mai deosebita excursia din jungla in Bukit Lawang este ca intoarcerea in oras se poate face… pe apa. Adica: rafting! Nu, nu cu barca pneumatica, ci cu niste camere de tractor de diferite forme, legate unele de altele dupa o tehnologie proprie. Dar sa nu anticipez: Coborarea pana in valea raulaui de sus unde ne aflam noi a fost o adevarata proba tehnica de catarat pe liane.

Cu aceasta ocazie am ramas uimit sa constat cat de rezistente si maleabile sunt renumitele liane, chiar si cele subtiri! Vai, cat imi vor lipsi in turele de pe stancile din Muntii Banatului unde copacii subtiri abia te tin!

Epuizati am ajuns jos la apa unde abia am asteptat sa arunc bagajul jos si sa o iau la fug spre a face o baie in rau! Nu am apucat insa sa fac nici cativa metri insa, pentru ca m-am oprit: in fata mea era o… soparla gigantica! „Nu te speria! E doar un dragon“ ma linisti razand Tarjan, care a asistat la intrega scena. Dihania de 1 metru lungime aducea cu un Varan de Komodo, dar era usor mai mica. Arata ca un dinozaur in miniatura si pe moment m-am gandit „mai sunt multe chestii ciudate pe aici?“


Adevarul e ca intalnisem exemplare asemanatoare si in Sri Lanka, dar nu atat de mari.

„Vezi ca dragonul nu e periculos, dar raul- da! E umflat si curentul e foarte rapid!“ imi striga din nou ghidul, atent la ce face romanul inalt si puternic („Eu nu inteleg cum de voi, Europenii, sunteti atat de inalti! Si tu mai esti si puternic! Sa cari dupa tine bagajul acesta imens timp de 3 zile pe caldura asta cu care nu esti obisnuit…“ imi zisese admirativ cu cateva ore in urma).

Seara ne-a gasit rezolvand probleme de perspicacitate cu bete de chibrit. „Vezi, Alecsandra, asa se amuzau oamenii seara inainte de aparitia internetului“, i-am spus eu frumoasei noastre insotitoare, iar seara se dovedi una foarte reusita.

Noaptea, la fel ca prima, fu o simfonie a junglei- o multitudine de sunete si armonii, pe toate frecventele, in care urechea nu mai distingea intre clocotul apei in cascade, tiuitul insectelor si ale sunete bizare.

Dimineata, cerul innorat ne aminti de ce jungla se cheama „rain forest“. Ne-am grabit sa mergem intr-o mica excursie in amonte si apoi pe un mic afluent pana la o cascada pitoreasca si romantica unde am putut face traditionalele poze de „cascada cu bazin de inot de la tropice“.

Faptul ca am fost lasati singuri si doar un grup de babuini ne-au urmarit mirati cum filmam din toate unghiurile caderea de apa in ploaia torentiala ce a inceput subit au facut din aceste clipe momente de neuitat.

Ploaia insa nu a incetat sa cada, ba dimpotriva. Cu greu am razbit pana inapoi in tabara, unde ghizii ne-au zorit sa impachetam bagajele in sacii etansi „Ploua tare, vor creste apele! Trebuie sa ne grabim, altfel va fi periculos la rafting!“.

Pe fuga ne-am impachetat bagajele (oricum aproape toate hainele ne erau unde, transpirate sau murdare) si intre timp baietii au „asamblat“ dihania plutitoare formata din 3 camere de tractor. Am inceput sa ma ingrijorez putin de pasapoarte si bani, care erau intr-unul din sacii „etansi“, dar temerile mele au fost nefondate. Ploaia insa cadea in valuri si desi calda, dupa un timp devenea extrem de neplacuta.

Alecsandra, find mai friguroasa a inceput sa tremure pe ambarcatiunea ce zbura efectiv pe micile cascade ale raului.
Pe improvizata „barca“au mai luat loc 3 tineri- Tarjan si inca 2- cu mare experienta in ghidarea ambarcatiunii pe valurile tulburi.

Cert e ca in mai putin de 45 de minute am ajunsi teferi si nevatamati chair in fata pensiunii din Bukit Lawang unde ne lasasem restul de haine si bagaje!

Ura! Inapoi in civilizatie!- Camera cu dus cu apa rece si tantari „fara numar“ care ne-a creat o stare de discconfort cu 3 zile in urma ni s-au parut acum cea mai luxoasa camera dintr-un hotel de 5 stele.

Asta a fost Sumatra! Maine zburam spre Papua (Sorong) cu o scurta escala in Jakarta. Din Sorong vom lua feribotul spre Raja Ampat, paradisul insular coralifer, nestemata ascunsa a Indoneziei.

1 Comment

  1. Alecsandra says:

    ❤️❤️❤️❤️❤️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *